Administrația locală din Zurich a anunțat recent faptul că angajatele care suferă de perioade menstruale deosebit de dureroase vor putea cere zile libere. Iată de ce perioadă vor putea beneficia acestea.
Consiliul municipal al celui mai mare centru urban din Elveția a aprobat un proiect potrivit căruia, angajatele municipalității care suferă de cicluri menstruale deosebit de dureroase au drept la concediu menstrual de cinci zile.
Reglementări similare există deja în Japonia, Indonezia și Zambia. În Europa, singura țară care le-a aprobat, în luna mai a anului trecut, a fost Spania, deși, în alte țări există cazuri de companii individuale care acordă astfel de drepturi angajaților.
Una din trei femei, relatează cotidianul Tages Anzeiger din Zurich, suferă de dureri puternice în timpul menstruației. De obicei, durerea este de intensitate medie, suportabilă, dar sunt unele femei cărora durerea menstruală le împiedică activitatea normală.
Comisia Europeană a anunțat că va sancționa drastic fiecare țară care refuză să se supună unor reguli foarte bine stabilite. România se află pe listă, tocmai de aceea trebuie să apară în cel mai scurt timp o schimbare a Codului Muncii. Toți angajații care vor avea probleme și vor fi nevoiți să lipsească de la muncă sau urmează să îngrijească un membru al familiei grav bolnav, ar putea beneficia fără probleme de un alt tip de concediu din partea angajatorului.
CITEȘTE ȘI: ZILE LIBERE DE CARE NU ȘTIAI. CÂND TREBUIE SĂ-ȚI DEA ANGAJATORUL CONCEDIU
Acest tip de concediu se va acorda pentru cel mult 10 zile persoanelor care se confruntă cu anumite probleme personale sau de familie. Totuși, aceste zile vor fi recuperate ulterior de către angajat, conform unei înțelegeri de comun acord cu angajatorul. Cei care vor merge să îngrijească un membru al familiei, nu vor putea primi, totuși, 10 zile de concediu, așa că vor fi nevoiți să se mulțumească doar cu 5 zile.